R-lax

Acorus Calamus

Acorus Calamus este o specie de planta erbacee, cu miros aromatic placut, originara din India care creste in locuri mlastinoase. Face parte familia Acoraceae.Este cunoscuta in limbaj comun si ca trestie mirositoare, speteaza, pestrita, calm, speribana.Acorus calamus se gaseste in intreaga Europa, in sudul Rusiei, nordul Asiei Mici, Siberia de sud, China, Japonia, Birmania, Sri Lanka, Australia, precum si Canada de sud si S.U.A. Datorita proprietatiilor radacinilor si frunzelor se utilizeaza in industria farmaceutica si cosmetica.Radacina se poate mesteca cruda sau tocata,uscata si preparata ca ceai.Acorus Calamus produce o stare de spirit vesela si este un bun remediu impotriva starilor depresive.Calamus este, de asemenea, un afrodiziac.

Sceletium Tortuosum (Kanna)

Sceletium Tortuosum este o planta nativa din Africa de Sud care este, de asemenea, cunoscut si sub numele de Kanna, Channa, Kougoed.A fost folosit de catre pastorii si culegatorii din Africa de Sud pentru a scadea anxietate, stresul si tensiunea inca din vremuri preistorice.Kanna a fost mancata / mestecata, fumata producand o stare de euforie, care uşor se estompeaza în relaxare.Principalul alcaloid activ in Kanna este mesembrina, intr-o masura mai mica sunt prezenti si mesembrenonul si tortuosamina.In Africa, Kanna a fost consumata ca medicament pentru mii de ani.

Turnera Diffusa (Damiana)

Este o planta originara din zonele tropicale ale Americilor si din partea de nord a Caraibilor. Frunzele sale sunt colorate verde palid si au fata inferioara acoperita cu perisori.Florile sunt galben- portocalii cu cinci petale, foarte parfumate. Fructele contin multe seminte minuscule. Principalele proprietati ale plantei sunt: afrodisiaca, are actiune de stimulare a secretiei de testosteron, antidepresiva si induce o stare de somnolenta.De asemenea in Mexic, planta este ingredientul unui lichior traditional.

Sinicuichi (Heimia salicifolia)

Sinicuichi (Heimia salicifolia) este un arbust nativ din Mexic pana in Argentina si face parte din familia Lythraceae. Frunzele sunt 2-5 cm lungime,1 cm latime si întregi.Planta produce flori cu cinci petale galbene.Sinicuichi are o istorie de utilizare in medicina culturilor americane. Mai multi alcaloizi activi au fost detectati în plante.Sinicuichi poate fi consumata sub forma de ceai sau fumata, efectele sunt de euforie,relaxare generală,halucinaţii acustice, îmbunătăţirea performanţei memoriei.



Leonurus Leonitis

Leonurus Leonitis este cunoscuta ca Lion's Tail sau Wild Dagga. Acesta este un membru al familiei mentei, Lamiaceae.Este utilizata de catre membrii tribului Hottentot, din Africa de Sud, pentru a promova euforie si exuberanta atunci când este fumata.Componenta activă în Wild Dagga este leonurine, acelaşi alcaloid care este psihoactiv si în Sibiricus Leonurus.Concentrati cea mai mare este in florile acestei plante.In medicina traditionala din Africa, aceasta planta este utilizata frecvent ca medicament.

Odoratissimum Helichrysum

Odoratissimum Helichrysum este o planta extrem de aromatica, perena, folosite în Africa de Sud, unde este cunoscută sub numele de Imphepho sau Kooigoed dat de către băştinaşii Kwazulu-Natal.

În timp ce Imphepho este frecvent utilizata în tratarea tusei, răceli, durerilor de cap şi a altor afecţiuni, este cel mai adesea folosit ca plante medicinala vizionara şi sedativa sau pentru a induce vise lucide.Ea este fumata de multe ori în combinaţie cu tutun. De asemenea, este utila pentru insomnii.
Alcaloizi activi a Kooigoed (Imphepho) par a fi Chalcone şi Helichrysetin.

Razboinic Indian

Densiflora Pedicularis, cunoscute de obicei ca Războinic Indian.Este o plantă perenă, verde sau roşie, tulpina inalta şi frunza în formă de frunza de feriga, piroane lungi de culoare roşie, cu petale dinţate.Războinic Indian este nativ din vestul Americii de Nord şi este găsit în păduri cu altitudine mică. Muguri de Războinic Indian sunt vânduti ca plante medicinale şi sunt fumati pentru efectele lor psihoactive. Densiflora Pedicularis a fost si este utilizata ca remediu contra stresului, stărilor depresive, relaxare musculara.

Valeriana (Valeriana officinalis)



Mai este denumită şi odolean, năvalnic, guşa-porumbelului,etc.
Preparatele din rizom (ceai, tinctură, extract uscat), administrate intern şi extern (băi), sunt indicate în stări de agitaţie, tulburări ale somnului şi aritmii cardiace de natură nervoasă. Utilizarea valerianei are o traditie de peste patru mii de ani, fiind considerata o planta de referinta, atat in Europa, cat si in Asia. Valeriana este una dintre cele mai eficiente remedii in tratarea tulburarilor emotionale, precum si a bolilor fizice asociate lor. O problema de extrema actualitate in vremurile noastre, care stau sub semnul tensiunii si-al stresului.





Macul de grădină (Papaver somniferum)




Se întâlneşte în ţara noastră ca specie cultivată sau subspontană. Este identic cu macul opiaceu. Semintele sunt utilizate in industria alimentara.Toate organele plantei conţin vase laticifere cu latex care are în compoziţie peste 40 de alcaloizi. Efectele psihotrope se manifestă prin efecte hipnotice, anxiolitice, halucinogene şi stărilor de euforie.







Ciumafaia (Datura stramonium)




În cultura americană este folosită de mii de ani ca plantă medicinală, ca de exemplu cu fumul de la frunze uscate de ciumăfaie se alinau crizele de astmă. Era folosită şi ca stupefiant de preoţii Zuni din America de Nord la slujbele religioase cu scopul de a putea lua contactul cu zeii sau la identificarea hoţilor. Planta este adusă în Europa ca să servească la prepararea alifiilor pentru vrăjitoare. Datura mai era folosită în Europa ca afrodiziac, iar în China şi Peru se punea în bere.







Talpa gastei (Leonorus Cardiaca)




Este o plantă medicinalăcunoscută în România sub denumirea de talpa gâştei, care face parte din familia Lamiaceae. Ea este răspândită în Europa, Asia de Sud Est şi Asia Centrală. În limba greacă ea este numită „Coada Leului”.Datorită alcaloizilor şi a uleiului volatil conţinut de plantă este considerată plantă medicinală: Uz intern: are o acţiune antispasmodică şi de tonic cardiac, sedativ, hipnotic, antispastic general, stomahic, indicat in afecţiuni cardiace, aritmii de origine nervoasă. Se mai poate folosi datorită efectelor tonice pe care le are asupra organismului ca remediu împotriva stărilor depresive.





Lagochilus Inebrians

Lagochilus inebrians face parte din familia mentei,
este de asemenea cunoscut sub numele de menta narcotica.
Planta este originara din din Asia centrala, Iran, Afganistan,Pachistan.
Triburile tadjice, tatare, turkmène si uzbèce,
utilizeaza aceasta planta de secole, datorita efectelor sale miraculoase.
Traditional, Lagochilus inebrians este consomumata sub forma de ceai.
Fierbeti partile uscate ale plantei ca: frunze,flori,tije,fructe, in apa calda.Alt mod de consum in acele zone este fumarea plantei uscate.Cantitati necesare pentru a avea efectele dorite : 1-5 grame.

Leonurus Sibiricus

Leonurus sibiricus este utilizata frecvent in lume,
pentru efectele sale relaxante si psihoactive.
Gustul plantei este agreabil consumata sub forma de ceai sau fumata.
Leonurus sibiricus este cunoscuta si sub numele de Marihuanilla.
Aceasta planta atinge inaltimi de 1-2 metri.In America Latina si Centrala aceasta planta este considerata o alternativa.De unde si numele acestei plante Marihuanilla .

Kratom

Kratom (Mitragyna speciosa) este o frunza medicinala recoltata dintr-un copac mare nativ Asiei de sud-est, din familia Rubiaceae.Este inrudit botanic cu genurile Corynanthe, Cinchona si Uncaria si are o biochimie similara cu acestea. Face parte din aceeasi familie ca si cafeaua si alte plante psihoactive. Alte specii din genul Mitragyna sunt folosite medicinal in Africa, si de asemenea pentru lemn.
Kratom-ul este folosit pentru efectele sale psihoactive in regiunea sa natala, si de asemenea in alte parti ale lumii. In Asia de sud-est frunzele proaspete sunt de obicei mestecate, adesea continuu, de catre muncitori sau lucratori in manufactura care cauta un efect stimulant, amortitor. In alte parti, frunzele sunt de obicei preparate intr-un ceai sau extrase in apa si apoi evaporate intr-o rasina care apoi poate fi inghitita. Kratom-ul nu este fumat prea des, desi si aceasta metoda da anumite efecte.

Hamei

Humulus lupulus cunoscut ca Hamei, apartine familiei de Cannabinaceae.La origine Humulusul,a fost folosit pentru efectele sale pronuntate relaxante asupra corpului si spiritului.Substanta din Humulus, responsabila de aceste efecte relaxante este Lupulina.
Florile si fructele acestei plante sub forma de conuri,contin Lupulina, o pudra rasinoasa foarte apropiata de T.H.C ca structura chimica.Conurile si florile de sex feminin ale acestei plante au continut mare in Lupulina. Hameiul creste spontan, agatat de arbori, la marginea padurilor, in poienite; prefera regiunile bogate in precipitatii, soluri cu textura mijlocie, profunde, bogate in calciu, cu PH-ul alcalin.Utilizat din cele mai vechi timpuri cu succes,relaxant foarte bun.
Creeaza un trip lejer sedativ, relaxant dar eficace.Asemanator cu o alta iarba cunoscuta din aceeasi familie, dar mai slab .Foarte indicat contra stresului, decontractant si relaxant garantat.
Utilizat cu succes in probleme legate de insomnie cronica.Are efecte benefice si in cazul constipatiei.

Artemisia vulgaris

(PELIN NEGRU) apartine familiei Asteraceae.Artemisia este cunoscuta in lume si ca : St. Johns sau wormwood.Ea este originara din Europa temperata, Asia,Africa de Nord , dar este intalnita si in America de Nord.Aceasta planta poate ajunge la dimensiuni de 1-2 metri,are frunzele de culoare verde inchis la baza , iar in partea superioara a plantei sunt de un verde deschis. Florile ei sunt de culoare galben inchis. Artemisia in Europa a fost si este utilizata ca remediu contra oboselii si stresului. Relaxant si decontractant foarte eficace.

Nepeta Cataria

Este cunoscuta si sub numele de:catmint,iarba pisicii,catnip, herbe-aux-chats, etc.Are efecte calmante si relaxante si asupra omului.Folosita contra stresului si durerilor,are efect relaxant si decontractant .

Lotusul Bleu

(Nymphaea caerulea) este cunoscut si ca nufar bleu sau lotus egiptean.In trecut in Egipt era considerat o planta sacra.Se folosea intens aceasta planta,pentru calitatile sale medicinale,dar si ca produs recreativ relaxant si afrodisiac.Amestecau planta uscata de lotus bleu in vin sau ceai sau o fumau.

Salvia divinorum

Salvia divinorum este o plantă care creşte în munţii din regiunea Oaxaca, Mexic. Face parte din familia mentei. Este o plantă semitropicală. Poate creşte câţiva metri în înălţime dacă condiţiile sunt favorabile. Face seminţe foarte rar chiar dacă este polenizată cu grijă, iar seminţele nu sunt foarte fertile. Se înmulţeşte prin butaci. Frunzele sunt destul de mari (până la 23 cm), sunt acoperite cu perişori fini, care dau aspect de catifea. Planta iubeşte apa, dar creşte foarte bine în locuri umbroase, în sol foarte bine udat şi drenat. Ea poate fi cultivată în climat semitropical. Salvia poate creşte ca plantă de apartament în orice climă. Nu tolerează frigul şi curentul.
Salvia divinorum este utilizată pentru efectele ei psihoactive. Sunt mai multe specii de salvia, dar numai salvia divinorum are efecte psihoactive.
Efectele sunt greu de obţinut prin fumare de frunze uscate, dar extractul de frunze poate cauza efecte dramatice, uneori frică sau stare de captivitate.
Frunzele de Salvia divinorum se consumă prin mestecare sau fumare.
Substanţa activă din Salvia divinorum este Salvinorin A, o substanţă chimică a cărei moleculă conţine numai carbon, hidrogen şi oxigen(nu conţine azot, deci nu este un alcaloid).
Salvia divinorum nu produce dependenţă psihică sau fizică.
Efectul pe care îl produce este o stare de beţie mult diferită de a alcoolului.
Se consumă prin fumare, mestecare sau se bea sub formă de infuzie. Se fumează în pipe speciale pentru că fumul trebuie să fie cald. Se poate consuma şi prin inhalare de vapori calzi (temperatura de vaporizare este de 277 grade Celsius).
Când este fumată efectele intervin foarte rapid între 20-60 secunde după fumare, uneori la maxim 1-2 minute. Primele efecte durează 5-15 minute, apoi urmează o perioadă de liniştire (calmare).
La doze mari consumatorii au simţit o distorsionare dramatică a timpului, halucinaţii, călătorii în alte locuri, planete, timpuri, detaşarea sufletului de corp, comunicări cu lumea spiritelor, reîncarnări în alte persoane, schimbări de identitate. Cei mai mulţi indivizi rămân nemişcaţi în timpul experienţei, dar unii pot să se plimbe în stare de inconştienţă (de somnambul).
Salvia divinorum nu este sub control. Pentru ca o substanţă să fie inclusă în lista substanţelor stupefiante sau psihotrope controlate trebuie să aibă structura chimică asemănătoare cu una din substanţele controlate. Salvia divinorum este destul de diferită chimic de alte substanţe aflate sub control.

Passiflora incarnata

Passiflora incarnata cunoscuta si ca floarea pasiunii sau Passion flower.
este planta originara din Asia si America de nord.
In prezent este cultivata in lumea intreaga.
Ea are flori albe cu o coraoana violeta, bleu sau rosie.
Substantele active principale din aceasta planta sunt harmina si harmalina.Aceasta planta este utilizata in general,ca bun remediu la problemele de insomnie, nervozitate si alcolism.Destinde si relaxaza corpul si psihicul bine, are un efect calmant.In cantitati mari este halucinogena.Multe persoane fumeaza aceasta planta pentru efectele ei psihoactive.Passiflora este frecvent ombinata cu alte ierburi ca :salvia,damiana,lobelia inflata,skullcap, humulus lupulus,etc.Cantitati necesare pentru a avea efectul dorit circa. 1-5 grame.

AROMATERAPIE

Aromaterapia isi are radacinile in cele mai vechi practici de tratament cu ierburi ale omenirii, in plante din care acum se extrag uleiurile. Uleiurile au fost folosite cu mii de ani inainte de descoperirea tehnicilor de extractie.

Arheologii au gasit urme de plante cu valoare medicinala in necropole ale oamenilor primitivi, si este foarte putin probabil ca acestia sa nu fi avut unele cunostinte despre proprietatile lor tamaduitoare, chiar daca le-au descoperit intamplator.


Este posibil ca oamenii primitivi sa fi descoperit din intamplare ca unele frunze, boabe si radacini pe care le culegeau pentru a se hrani ajuta bolnavii sa se simta mai bine, sau ca zeama lor ajuta la vindecarea ranilor. Sau poate au observat ce plante aleg animalele sa manance atunci cand sunt bolnave.


Toate aceste observatii au fost extrem de pretioase pentru omul primitiv, a carui supravietuire depindea in intregime de resursele din mediul inconjurator. O data facute descoperirile, acestea au intrat in patrimoniul de cunoastere si intelepciune al triburilor, fiind perpetuate peste timp.


Cand crengile anumitor tufisuri sau copaci erau arse pentru a da caldura, oamenii au observat ca fumul si aromele degajate ii facea sa se simta uneori fericiti, alteori linistiti, sau chiar se simteau inaltati de experiente mistice.


"Afumarea" pacientilor a fost astfel una dintre cele mai timpurii forme de medicina iar cum medicina si religia erau strans impletite, utilizarea unor fumuri speciale a facut parte din practicile religioase primitive.


Intrebuintarea fumului magic sau sfant de tamaie a supravietuit in aproape toate religiile importante atat in est cat si in vest iar fumigarea cu plante aromatice a ramas o practica medicala standard pana in secolul XX.
De exemplu, in spitalele franceze se ardea cimbru si rozmarin cu scop dezinfectant. Ironia a facut ca aceasta practica sa fie abandonata cam in acelasi timp in care cercetatorii au dovedit stiintific ca aceste plante au proprietati bactericide.




Din istoria aromaterapiei


Muzeul Universitatii din Philadelphia pastreaza cea mai veche marturie privind tehnica extractiei si distilarii uleiurilor din materii prime vegetale: un recipient din argila cu margine dubla si capac conic descoperit pe teritoriul vechii Mesopotamii, datand din anul 3500 i.e.n.


In credintele Egiptului antic, parfumurile erau asociate cu nemurirea iar secretul retetelor era pastrat cu sfintenie de preoti. Practica imbalsamarii faraonilor consta in folosirea de rasini parfumate, condimente si esente de lemn rar. La deschiderea mormantului lui Tutankhamon s-au gasit boluri de alabastru cu unguente parfumate si mirodenii (tamaie, mirt, scortisoara).


Grecii antici au beneficiat de cunostintele medicale ale egiptenilor iar la randul lor au facut noi descoperiri, cum ar fi faptul ca anumite mirosuri sunt stimulente si refrisante, in timp ce altele sunt relaxante si sedative. Hippocrates, "parintele medicinei" recomanda arderea de ierburi aromate peste corpul bolnavilor. El scria: "fie ca medicamentul sa-ti fie aliment iar alimentul medicament".


Multi medici greci au fost angajati in armata imperiala romana ca chirurgi sau ca medici personali ai imparatilor. Galenus, care a fost medicul imparatului Marc Aureliu ne-a lasat numeroase scrieri despre plantele medicinale, pe care le-a clasificat in diferite categorii, cunoscute si in zilele noastre ca galenice. Un alt grec, Dioscorides a fost medic in armata romana in timpul domniei imparatului Nero. El a colectat plante medicinale din toate tarile mediteraneene iar informatiile despre ele le-a strans in cinci volume uriase, cunoscute noua sub numele "Materia Medica".


Utilizarea odorantelor si aromatizantelor a devenit in perioada de apogeu a Imperiului Roman apanajul exponentilor inaltei societati. Romanii sunt cei care au pus in circulatie cuvinte ca: olfactie, miros, aroma, parfum.


Lucrarile lui Galenus, Hippocrates, Dioscorides au fost traduse in limba araba iar dupa caderea imperiului roman au ajuns la Constantinopole. De aici, traduceri ale lucrarilor medicale greco-romane au ajuns in faimoasa biblioteca din Alexandria si au trecut astfel in lumea Araba.

Cel mai important dintre medicii arabi a fost fara indoiala Abu Ali al-Husayn ibn Abd Allah ibn Sina (980-1037), cunoscut noua sub numele de Avicenna. De la el ne-au ramas lucrari de mare valoare, in care sunt descrise peste 800 de plante medicinale si efectele lor asupra corpului uman. Dar cel mai mare merit din istoria aromaterapiei il reprezinta perfectionarea tehnicii de distilare a uleiurilor.

In Evul Mediu, cavalerii cruciati aduc inapoi in Europa din Orientul Mijlociu nu doar "esentele de Arabia" ci si tehnica distilarii acestora.


De cealalta parte a planetei, in Estul Indepartat, India si China au pastrat neintrerupta de cateva milenii traditia intrebuintarii plantelor de leac.


In India, utilizarea plantelor arata viziunea filozofica si religioasa a omului ca parte a procesului de schimbare continua a naturii. Medicina indiana (Ayurveda) era bazata exclusiv pe plante, reflectand astfel principiile vegetariene ale religiei de baza.


China are de asemenea o traditie ce numara cinci milenii de utilizare a plantelor si uleiurilor, in asociere cu acupunctura si alte metode de tratament.


Revenind in Europa mai aproape de zilele noastre, constatam ca interesul pentru uleiurile esentiale si proprietatile lor curative a reinviat la inceputul secolului XX prin lucrarile lui Rene-Maurice Gattefosse si apoi prin cele ale altor medici, farmacisti si chimisti, cele mai notabile fiind ale doctorului franez Jean Valnet.


Rene Maurice Gattefossee a fost cel care a folosit pentru prima data termenul "aromaterapie" in 1937 pentru a descrie utilizarea uleiurilor esentiale extrase din plante ca forma de tratament.